vineri, 2 mai 2008

Floare de Iris, trandafir pesedist...


Mai trecu un 1 Mai, o zi care şi-a pierdut semnificaţia, cel puţin la români. Păi domne’ dacă în Occident sindicaliştii aruncă oraşele în haos, ca şi acum un secol, pentru a-şi câştiga drepturile, românii nu şi-au pătat blazonul nici de data asta, aşa că s-au dus cu sutele de mii în poienile de la marginea oraşului, pentru un mic, o bere şi, eventual, o partidă de sex la iarbă verde. Şi cum micu’ merge bine cu maneaua, de Ziua Muncii parcurile liniştite ale Piteştiului s-au transformat în adevărate ţigănii, Adrian Primaru’ Minune şi Florin Salam întrecându-se în decibeli. Acestui circ i s-a adăugat un altul mai mare, cel electoral. Astfel, pe banii Consiliului Judeţean, adică ai noştri, ai boilor care ne plătim la timp impozitele, atât în Parcul Ştrand, cât şi în Piaţa Vasile Milea au fost organizate două reprize de circ marca PSD de toată frumuseţea. Dacă circul a fost moca, pâinea fost pe bani.
,,Să nu crezi ce-ţi spun acum...’’
Pesedeii argeşeni nu s-au oprit doar la spectacolul din Ştrand... De la ora 17.00, în Piaţa Vasile Milea s-a desafăşurat un adevărat maraton al pesedeilor, deşi campania electorală avea să înceapă o zi mai târziu. Cristi Minculescu şi compania, adică trupa Iris, fusese invitată să cânte în centrul oraşului pe câteva mii de euro bune, bani daţi de către Consiliul Judeţean... Când văzu Minculescu banerul din spatele său, acela roşu, cu sloganul ,,Nouă ne PaSă De oameni!’’ a răguşit, aşa că a dat-o din balade rock în black-metal (pentru manelişti, genul ăsta e un fel de rock cu râgâieli). Realizând că devenise un clown al circului PSD, Cristi Minculescu a cântat pentru Nicolescu care, dintr-o întâmplare nefericită, conduce judeţul de peste 15 ani. Iată repertoriul trupei Iris pentru pesedeii argeşeni:
,,Să nu crezi ce-ţi spun acum!’’ ( pentru Costică Nicolescu, care promite multe şi îi fraiereşte pe toţi);
,,Somn bizar’’ (somnul bizar al raţiunii naşte monştri, gen Tudor Paveliuc sau Ayatollahul Argeşului şi Muscelului, domn’ Costică);
,,Baby, tu vei fi a mea’’ (adică funcţia, indiferent că e aia de primar sau de şef de judeţ, numai roşie să fie);
,,Pe ape’’ (datorită ,,consolidărilor’’ făcute de Consiliul Judeţean, oamenii din nordul judeţului merg cu maşinile prin ape, nu pe drumuri judeţene);
,,Lady in black’’ (aflând că se află la un spectacol cu iz pesedist, Cristi Minculescu şi-a băgat uriah-heep-ul în ele de versuri şi a schimbat denumirea piesei în ,,Lady in red’’);
,,De vei pleca’’ (melodie de la naşul Nicolescu pentru Iani Popa... Aceasta a fost varianta de joi seara: ,,De vei pleca să iei cu tine/ Ce vrei, dar lasă-ne funcţiaaa...’’);
,,Zi şi noapte’’ (pentru Cornel Ionică şi Gheorghe Oprea, care ani de zile şi-au luat dreptul non-stop din afacerile făcute pe spinarea piteştenilor);
,,Ultimul mic dejun al lui Bon’’ (dedicaţie pentru piteştenii care nu au un acoperiş deasupra capului şi, de multe ori, la bătrâneţe, nu au ce mânca. Cică Bon ăsta e un pensionar din cartierul Nord, fost profesor de română, care a servit ultimul dejun pe vremea când preda la şcoală poezii de VC Tudor şi de Dan Deşliu);
,,Mirage’’ (despre creşterea pensiilor şi abrogarea cotei unice, bunăstarea pesedistă domnind după alegerile din toamnă. Vax!);
,,Corabia cu pânze’’ (piesa a fost interzisă joi seara de către Nicolescu, deoarece făcea referire la fosta meserie a prezidentului Băsesco);
,,Trenul fără naş’’ (pentru naşul Nicolescu, omul care nu mai circulă de mult timp cu trenul, nici măcar la clasa I. După afacerile cu terenurile din jurul Piteştiului şi după punerea pe butuci a Uzinei ARO, are destule limuzine. Vrea să îşi cumpere şi câteva garnituri de tren gen Orient Expres, dar vagoanele alea vor avea ,,naş’’ de CJ);
,,Casino’’ (tot pentru Constantin Nicolescu, care a jucat economia musceleană la ruletă. Din păcate, ruleta era una rusească);
,,Hei, tu!’’ (piesă dedicată ziariştilor care nu-i cântă în strună lui ,,Big Brother’’. „Hei, tu, dacă nu faci contract cu mine/ O să am grijă de tine/ Multe uşi o să-ţi închid/ Fac cu tine genocid, băăăă...”);
,,În calea norilor’’ (nori negri se vor abătea deasupra PSD-ului. Încurajată de o camarilă şmecheră, filiala PSD Argeş crede că va rezista săgeţilor, pardon, fulgerelor şi altor stihii...);
,,Floare de iris’’ (pentru a-şi lua onorariul de la stăpânii pesedei ai judeţului, şi de data aceasta Cristi Minculescu a fost nevoit să modifice câteva versuri. A încercat cu ,,Floare de trandafir’’ dar a fost naşpa, ăsta fiind simbolul gelului din cap al lui Boureanu! Până la urmă, a ieşit ca dracu’:,,Full de trei trandafiri cu ,,coadă’’ DNA’’).
Acest material este un pamflet şi nu vrea a jigni cu ceva pe membrii trupei Iris sau fanii acesteia. Imi exprim, în schimb, indignarea politizării, de către PSD, a unei zile frumoase, a unui concert frumos, care a adus pe scena piteşteană o legendă a muzicii româneşti: IRIS.