luni, 12 mai 2008

Fântâna cântătoare de manele a fost inaugurată!


Peste 2.000 de persoane au participat vineri seara la inaugurarea uneia dintre cele mai scumpe fântâni din România, care a costat nu mai puţin de 1,5 milioane de euro. ,,Minunata’’ fântână, care a fost amenajată în faţa primăriei, dispune de un mecanism prin care apa ţâşneşte în ritmul muzicii. Filarmonica Piteşti a dat tonul noii fântâni. ,,Oda bucuriei”, „Rapsodia română” şi ,,Carmina Burana”, interpretate de muzicienii piteşteni, au fost primele piese pe care a ,,dansat’’ apa fântânii, spectacolul de lumini fiind unul numai bun pentru relansarea electorală a lui Pendiuc. După inaugurarea oficială a fântânii, cerul Piteştiului a fost luminat timp de 15 minute de un spectaculos foc de artificii, aşa cum se obişnuieşte, de vreo 16 ani, la fiecare inaugurare.
,,Chiar dacă am fost acuzaţi de foarte multă lume că am investit mulţi bani în această fântână, consider că ea este o realizare a tuturor piteştenilor. Sunt convins că se vor bucura de ea, mai ales că nu sunt foarte multe în ţară. Prin inaugurarea acestei minunate fântâni, arătăm încă o dată, dacă e necesar, că Piteştiul este unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară, cu oameni care ştiu să aprecieze frumosul” a declarat primarul Tudor Pendiuc, la inaugurare. Uită, în schimb, că suma imensă investită în această fântână putea fi folosită, de exemplu, la achiziţionarea a nu mai puţin 60 de locuinţe sociale. Propunem ca cei 15 mii de piteşteni care au depus cereri pentru obţinerea locuinţelor sociale, în ultimii ani, să fie cazaţi în interiorul fântânii cântătoare.
Nicolae Guţă va da tonul fântânii
De fiecare dată când vremea va permite, de la ora 21.00 şi până la miezul nopţii, fântâna ,,cântătoare’’ va da câte o reprezentaţie, mereu diferită, în cursul zilei urmând a funcţiona ca o arteziană normală. Play-list-ul fântânii, care conţine nu mai puţin de 500 de piese, a fost alcătuit de angajaţii Centrului Cultural şi conţine atât arii celebre din muzica clasică, cât şi melodii moderne. O astfel de fântână a fost inaugurată acum câţiva ani şi la Craiova. Cum cei mai mulţi dintre piteşteni nu prea ştiu ei de Vivaldi sau Beethoven, propunem ca din play-listul fântânii care a secat bugetul de 1,5 milioane, să nu lipsească următoarele piese:
Nicolae Guţă-,,Am mulţi bani şi am valoare’’ (dedicaţie pentru Tudor Pendiuc şi Constantin Nicolescu, specialişti în jonglerii cu banul public);
Nicolae Guţă-,,N-ai valoare’’ (dedicaţie de la Pendiuc pentru contracandidatul Gheorghe Frătoaica);
Nicolae Guţă-,,Dai pe ei cu leii grei’’ (pentru Tudor Pendiuc, care va fi nevoit să scoată din bugetul primăriei 300 de mii de euro, pentru despăgubirea în cazul SELECTA);
Florin Salam- ,,Aş renunţa la tot’’ (pentru Nicolae Văcăroiu, omul care ar renunţa de tot la politică, de dragul biznisurilor din Argeş);
Florin Salam-,,La buzunar m-ai ars!’’ (pentru cei 200 de mii de piteşteni, arşi la buzunare de costisitoarele şi inutilele investiţii ale conducerii actualei municipalităţi);
Florin Minune cu Frankfurt-,,Pumnii mei minte nu are!’’
Adrian Minune-,,Lacrimi’’ (ne doare sufletu’ când ne gândim că milioane de euro au luat calea buzunarelor băieţilor deştepţi de la PSD Argeş)
Adrian Minune-,,Toţi banii, toţi banii’’ (care au fost prăpădiţi pe celebra fântână);
Adrian Minune-,,La cardeală’’ (dedicaţie de la noi, pentru ei);
Adrian Minune-,,Se-ntreabă duşmanii mei’’ (mai ales ăia din politică, se întreabă unde se duc comisioanele de pe pavele, unde se duc parai-ndărătul, etc);

Un comentariu:

Anonim spunea...

cata dreptate...jurnalist pur sange da le spune pe bune...bravo dane