Şi capitaliştii devin proletari…

După ce decenii la rândul au dat tonul în ceea ce priveşte ingineriile financiare, speculaţiile la bursă şi developmentul bazat pe idei de tot felul, iată că şi americanii ăştia şmecheri au păţit-o destul de rău zilele astea. O ditamai banca dădu faliment, lăsând pe drumuri zeci de mii de oameni, în timp ce AIG, cea mai mare companie de asigurări din lume,a fost ,,naţionalizată” în cel mai pur mod cu putinţă, pentru a nu păgubi zeci de milioane de asiguraţi din întreaga lume. Peste Atlantic, în ţara macaronarilor, Alitalia, una dintre cele mai mari companii de aeriene din lume, se prăbuşi cât ai zice ARO, dovadă că nu numai românii sunt specialişti în falimente. Şi falimentele au rolul lor într-o societate din ce în ce mai globalizată şi fiecare criză a fost momentul de început al unei alte ere economice. Marea criză din anii 1929-1933 a fost rezultatul supraproducţiei şi al existenţei pieţelor închise. După ce aceasta a trecut, managerii companiilor care au supravieţuit au pus un accent mai mare pe diversificarea ofertei şi a clientelei. O dată cu criza petrolului din anii ’70, americanii, dar şi alţii, au căutat surse alternative de petrol şi de energie. Micile, dar desele, crize din ultimele două decenii au dus la o migraţie fără precedent a forţei de muncă şi a capitalului, la apariţia corporaţiilor şi dispariţia micilor jucători. După crahul financiar de zilele trecute, cu greu se spune ce va urma…
Unii economişti consideră că organizarea capitalistă (aia pe care aţi învăţat-o la şcoală, cu multitudinea de agenţi economici care produc bunuri diversificate, astfel încât consumatorul să aibă ce şi de unde alege) este pe cale de dispariţie, în locul ei apărând o organizare economică corporatistă (tot comunistă, pentru că există un singur ofertant pentru o anumită categorie de produse, un ofertant foarte mare, numai că patrimoniul său aparţine doar parţial sau deloc statului). Mai în toate domeniile ne lovim de corporaţii de două decenii şi, uşor-uşor, micile firme producătoare de bunuri şi servicii dispar, rolul lor fiind preluat de corporaţii cu un capital imens. Dacă angajaţii micilor firme falimentate se vor reorienta către cele mari şi foarte mari, vă veţi întreba ce se întâmplă cu patronii acestora… Păi, logic, dacă rămân fără firme, şi cei care erau capitalişti devin proletari…
Exact ca în filmele SF, e posibil ca, în următoarele decenii, marile corporaţii (care, cu timpul, vor ajunge să fie doar câteva în lume, controlând toată economia, de la comerţul cu orez la producţia de armament) să preia din atribuţiunile statelor iar, în final, să avem parte de un reich în adevăratul sens al cuvântului, dar pe invers. Mai exact, nu politicul şi socialul vor determina economicul, ci forma de organizare globală va fi făcută după chipul şi asemănarea corporaţiilor. Ne şi imaginăm că, peste vreo sută de ani, va exista o singură monedă globală iar steagul omenirii va avea fondul albastru iar ca steme, emblemele de la Microsoft şi de la McDonald’s.