marți, 9 februarie 2010

Nu m-am nascut in locul potrivit

În toamna lui 1989 făceam parte din ultima generaţie de pionieri a Republicii Socialiste România. Două luni mai târziu, în timpul loviturii de stat supranumită Revoluţie, aveam 8 ani şi, alături de colegii mei de generaţie, am privit la TVR, în primii ani de capitalism, mai multe mineriade şi discursuri iliesciene decât desene animate. La un moment dat, chiar mi se făcuse dor de desenele animate cu Mihaela, pe care le apucasem şi eu pe vremea lui Ceauşescu, dar şi de cele cu şoriceii muschetari, vocea motanului Richelieu aparţinând regretatului Dem Rădulescu.
În primii ani ai tranziţiei, după ce activele întreprinderilor socialiste deveniseră punct de plecare în acumularea primitivă de capital pentru foştii securişti şi politruci marca Iliescu, mulţi dintre noi ne-am trezit cu părinţii şomeri. Câteva luni sau ani mai târziu, aceiaşi părinţi aveau să fie reangajaţi, pe la aceleaşi întreprinderi, devenite 100% cu capital privat, pe salarii de nimic. În anii care au urmat, orice din munca bunicilor sau a părinţilor avea să fie înstrăinat, de la fabrici şi uzine, până la secrete militare. Copii sau adolescenţi fiind, ne-am păstrat optimismul, după ce în copilărie ascultam şi cântam asta:


Dezamăgire, însă! Cei din generaţia copiilor din timpul revoluţiei avem acum în jur de 30 de ani. Aceia dintre noi care nu au luat calea străinătăţii suntem şomeri sau exploataţi, pe salarii de 200-300 de euro. Pentru că o casă a devenit un vis (cine ar fi crezut asta, prin 1990?), plătim chirii egale cu ½ din salariul lunar şi abia ne scoatem traiul de la lună la lună. De partea cealaltă a baricadei, descoperim copiii de bani gata, ale căror maşini şi portofele pline provin din furturile exercitate de părinţii lor chiar asupra muncii părinţilor noştri. Vedem la TV cum oamenii de la periferia societăţii, odinioară, apar acum ca vedete în prime-time, indiferent că e vorba despre travestiţi, manelişti, curve sau psihopaţi. După 20 de ani, tinerii ar trebui să iasă din nou în stradă, să dea foc instituţiilor care nu îi mai reprezintă, să îi linşeze pe cei din cauza cărora nu au viitor în ţară, să îi scuipe pe oficiali… Tineretul francez, şi nu numai, recurge la astfel de metode radicale de fiecare dată când interesele ii sunt lezate. Ca să închei aici, eu nu am mai văzut o grevă studenţească de vreo 10 ani, în România. De ce oare? Pentru că reprezentanţii studenţimii sunt aleşi doar dintre pupincuriştii sistemului, aşa cum sunt aleşi şi ceilalţi lideri de sindicat! Incit la violenţă? Nu, asta ar spune doar laşii şi căţeii securişti (avem cei mai mulţi securişti din lume, pe cap de locuitor, mai mulţi ca pe vremea lui Ceauşescu, semn că trăim într-un stat poliţienesc). Vă las, în continuare, cu un remake al piesei de mai sus, care ilustrează deziluzia unei generaţii:

6 comentarii:

Canguru' spunea...

Ma deprimi! Fii si tu mai optimist, sa ne radem umpic

Dan Badea spunea...

Nu sunt pesimist, ci un optimist bine informat! :) Sincer, nu mi-ar displacea sa arunc cu un cocktail Molotov in cladirea #$%@ si sa ii mitraliez un pic pe #(%$& #@$^*, pe @#%$68$ si pe (*$$*^ #!!IUO :))

Mişu spunea...

Bine spui, coane! Dar mai e şi caracterul românului de rând, pe lângă ceea ce spui. Văd şi în zilele noastre români gata să trădeze şi să toarne pentru un avantaj cât de mic. Români care-şi pupă în cur şefii pentru o sută de lei. Săraci care fac rate la telefoane mobile - ca să facă "impresie" la bloc. Care beau bere la pet din alocaţia de stat a copilului şcolar. Care-şi bat nevestele fiindcă n-au tăiat ceapa solzişori. Care-ţi taie calea pe stradă, cu maşina, ca să-ţi arate că sunt jmecheri. care-şi toacă tot salariul de 300 de euro la băutură şi nu-i cumpără lu' ăla micu' un iaurt cu fructe, mergând pe principiul că "văd ei ce fac de luni încolo". Vreau să-ţi spun aici despre diferenţa pe care o făcea Hugo între sărăcie şi mizerie. Sărăcia se poate înpăca cu caracterul, curăţenia, decenţa,m corectitudinea. Ce despre care am vorbit sunt deja "Mizerabilii." Despre securişti nu trebuie să-mi spui... Toată familia mea a fost prigonită. Părinţii mamei deportaţi şi urmăriţi, iar tata deja ştii... Oricum, oamenii sunt anesteziaţi - şi nu se vor trezi niciodată.

Dan Badea spunea...

Misule, te felicit pentru cel mai misto comentariu dat pe blogul meu, pana acum!

Anne spunea...

Aveti dreptate amandoi. Si tu si Misu.
Bravo!

Dan Badea spunea...

Mersi, Anne! Din pacate, traim intr-o societate care, usor usor, nu iti mai da nimic altceva decat dreptul de a munci ca un rob, pentru nimic, care nu mai apreviaza valoarea, etc. E mai rau decat in comunism! Din pacate, si societatile occidentale au luat-o la vale!