De fiecare data cand vorbesc de istoria Pitestiului, nu pot să nu îl invoc pe Ion Minulescu, marele scriitor român, cunoscut în ziua de azi ca numele unei şcoli generale. Iată cum era Piteştiul prin 1909, acum un veac! O să redau câteva pasaje de-ale lui, din romanul ,,Corigent la limba română". Ca să vedeţi că Minulescu al nostru e mai actual decât oricând, o să boldesc adăugirile mele, în rest, e romanul ăla cu iz simbolist, de prin 1928:
A fost odată ca niciodată...
Pe vremea aceea lumea basmelor nu fusese încă anexată la rubrica faptelor diverse. Şi nicio jurnalizdă de fapt divers nu avea să scrie despre splendidele mortăciuni din Argeş! Bunicii şi nepoţii păreau aproape de aceeaşi vârstă. Anii copilăriei sunt însă ca musafirii din mahala. Maturitatea piteştenilor din 2009 e la fel, ăştia ascultă manele, nea Minulescule, şi îşi aruncă prezervativele pe bulevard! Cauciucele umplute cu sămânţă sunt strivite, uneori, de bemveurile care pleacă în trombă! Îi primeai cu acelaşi surâs pe buze, îi cinsteai cu dulceaţă şi cafea şi-i petreci până la uşă cu refrenul obişnuit: "Când mai poftiţi pe la noi?" Abia târziu de tot începi să-ţi dai seama că cei care vin mereu nu mai sunt cei care plecaseră odată. Ai mare noroc, nea Minulescule, dacă stăteai aici 100 de ani mai târziu, femeia cu care te tăvăleai venea cu fostul ei prieten să-ţi strivească, simbolistic, muia! Prietenii care îţi trec pragul sunt tot mai puţini şi te întreabă, metaforic, câţi bani mai ai pentru o băută! Pe vremea aceea împăratul era totdeauna foarte bătrân, iar unicul fecior al împăratului, foarte tânăr. Dacă eşti prea bătrân şi ai bani, o iei pe o curtezană din târg, dar nu din Târgu din Vale, cum făceai mata acum 100 de ani, ci de pe Ştirbei Vodă, bulevard dărâmat demult de comunişti, dar înlocuit de ceva cârciumi faine! Prea marea diferenţă de vârstă dintre tată şi fiu nu da nimănui încă nimic de bănuit. Astăzi, cărturarii chemaţi să stabilească genealogia familiilor imperiale ar găsi-o poate suspectă. Minulescule, Piteştiul e lipsit de cărturarii de odinioară. Mai există doar Jean Dumitraşcu, care nu mai e nici măcar cărturar, ci muzicant şef! Şi, nea Ioane, întreabă-l pe ăsta la ce ştie să cânte! Pe vremea aceea, însă, bătrânii se bucurau la fel cu tinerii de toate prerogativele fizice ale vieţii normale, şi împăratul era cu atât mai mare şi mai slăvit cu cât putea să aibă copii la o vârstă când muritorilor de rând nu le mai este îngăduit să aibă decât regrete şi amintiri. Din cauza E-urilor, femeile piteştence din 2009 fac tratamente să rămână gravide la 30 de ani, iar masculii bagă vitamine, să îi ţină pula pe la 40! Asta atunci când nu beau!
Pe vremea aceea, singurul bulevard al oraşului pornea din piaţa gării, străbătea grădina publică drept în două şi se sfârşea în faţa primăriei. Astăzi, bulevardul a fost prelungit. Capătul lui cel nou a crescut parcă din mijlocul grădinii publice, ca tija unei zambile liliachii dintr-un ghiveci de pământ smălţuit cu verde. Nea Minulescule, de unde pula mea zambile liliachii în 2009? Te-ai dus în Franţa, încă de acum un secol şi ai uitat că, încă din 2000, primarele Pendiuc a făcut spaţiul verde praf, zambile mai vezi doar la ţigăncile (mult mai multe decât pe vremea lu' mata') care vin să le vândă, la terase, iar ,,ghiveci" vezi la greu, în şedinţele Consiliului Local? Privită pe planul oraşului, din clopotniţa cu ceasornic a bisericii Sfântul Nicolae sau din aeroplan, grădina publică îţi pare azi un om tras în ţeapă, un pui de găină la frigare sau o enormă măslină de Vollo înfiptă într-o scobitoare. Sunt un mare fan al tău, dar trebuie să te dezamăgesc! Aeroplane mai au doar Penescu şi cu Axinte, care au probleme MARI cu legea! Cât despre biserica Sfântul Nicolae, aia cu ceas, a fost doborâtă de comunişti prin 1960. Nea Minulescule, ar trebui să fii mândru de miniatura kitch-oasă din centru, un fel de microbisericuţă cu ceas... din ăla chinezesc!
Restul oraşului nu s-a schimbat aproape deloc. Se târăşte ca o viperă de-a lungul Argeşului, şi din an în an se întinde ca să pară mai mare. A rămas însă aceeaşi reptilă fără picioare, cu coada proptită în cimitirul ovreiesc şi cu capul strivit între spital şi puşcărie. Eşti la fel ca mine, deşi ne despart cel puţin 100 de ani. Bucură-te: Piteştiul nu mai arată a reptilă, ci a sconcs, din cauza canalizării! Cât priveşte minorităţile conlocuitoare, un concitatin de-al nostru, Ion Antonescu, i-a dus la Bug şi pe ăia care te-au bătut pe mata, prin 1906, pe Bibescu! Faza cu ceasul... Au plecat 25 de mii şi acum sunt 2 milioane! Îi vezi în fiecare zi la TV, acum, o invenţie pe care nu ai vrea să afli cât de nocivă e. Nu cumva îi regreţi pe ovrei?
În schimb, vipera s-a civilizat. Străzile au fost pavate cu asfalt şi luminate cu electricitate. Luna plină a fost expulzată din grădina publică tocmai la Trivalea, iar liceenii nu-şi mai dau întâlnire cu modistele şi croitoresele pe maidanele oraşului. Hotelurile au început să închirieze camere cu luna, cu ziua şi chiar cu ora... Nea Minulescule, dacă ai şti cât ne-au costat pe noi asfaltul şi pavelele puse de vecinul părinţilor tăi, din Slatina, Pendiuc... Milioane de euro! Iar urmaşii tovarăşilor tăi nu prea mai au unde sta! Acum, mai bine îţi faci doctoratul la Paris decât să îţi cumperi o cameră în oraşul ăsta! Apropo de femei: nu mai există fete şi curve cum le ştiai! S-au amestecat, ca laleaua galbenă cu cea roşie!Musafirii de pe vremea aceea au dispărut o dată cu anii din calendarele oficiale. Copiii au luat locul părinţilor cu preciziunea orelor de pe cadranul unui cronometru. Avocaţii, doctorii, inginerii, generalii, dascălii şi negustorii oraşului de pe vremea aceea au fost înlocuiţi, ca nişte înalţi dregători ai statului după o schimbare de regim. La fel e şi acum, după orice schimbare de regim politic. PD-L-ul şi PSD-ul ştiu la ce mă refer...
Dar victoria vârstei e numai relativă. Tinerii au început să îmbătrânească şi ei, iar bătrânii, după ce au fost binecuvântaţi din pridvorul bisericii Sfântul Ion, au fost trecuţi pentru ultima oară prin dosul Foişorului de foc şi împământeniţi pe dealul Cimitirului Ştefan-vodă... Nici nu ştii, nea Minulescule, cât de bătrâni sunt până şi piteştenii de 16 ani!Din pragul locaşului de veci, oraşul cu locuinţe de închiriat aproape nici nu se zăreşte. Stă pitit ca un laş între dealuri, gata să treacă Argeşul înot, la cel mai mic semnal de alarmă, şi să lase judeţul fără capitală.
Este oraşul în care mi-am petrecut copilăria, în care am iubit pentru prima oară şi în care am rămas corigent la limba română. Am terminat acelaşi liceu ca şi mata, nea Minulescule, dar eu am rămas corigent la matematică...Profesorul meu de pe vremea aceea nu-şi luase încă licenţa în litere. Mai târziu a murit ca director de şcoală... comercială. Piteştiul meu e trist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu